Blog

Enjoy Your Business

Previous Next

Aniversăm astăzi primul an cu Rise, nu doar o nouă companie, ci chiar o mică familie pentru unii dintre noi...

Atunci când s-a pornit la drum, adevărul este că nu am știut 100% la ce să ne așteptăm, având multe întrebări pe care ni le-am pus, legate de vânzări, de promovare, de strategia companiei, de direcția în care doream să mergem etc. Multora dintre aceste întrebări, evident, le-am găsit şi răspuns, dar vă asigur că între timp au apărut alte noi întrebări, pe care nu le anticipasem.

Găsirea răspunsurilor potrivite pentru toate acestea implică un efort considerabil, dar partea bună când te lansezi într-o astfel de aventură este faptul că eşti condus şi animat de o energie şi de o forţă care se nasc din dorinţa de a schimba ceva, de a crea ceva nou, de a lăsa o amprentă pozitivă în contextul în care activezi. Iar lucrul acesta te împinge mai departe şi te ajută să treci mai uşor peste emoțiile începutului, peste nesiguranța zilei de mâine şi mai ales peste toată oboseala cumulată, un preţ mare care trebuie platit şi de care nu poţi să scapi dacă vrei să te aventurezi în astfel de începuturi de poveşti, de proiecte si nu în ultimul rând, de viaţă.

Atunci când m-am hotărât să scriu acest articol pentru a marca un an de Rise, primul lucru la care m-am gândit a fost legat de toate realizările noastre din acest an, fie că ne referim la business, ori că vorbim de proiecte, sau de sediu, ori că ne referim la relaţiile dezvoltate cu clienții, partenerii şi colaboratorii noștri. Şi vă mărturisesc că am început să zâmbesc, plin de satisfacție, fericire şi împlinire, căci într-adevăr avem de ce să ne bucurăm: În primul rând putem spune că suntem o echipă tânără dar în același timp matură şi independentă; Am dezvoltat produse pe care în următoarele săptămâni şi luni le vom lansa pe piaţă; Avem clienți care au devenit partenerii noștri; Avem parteneri care au încredere în noi într-atât încât să ne ceară sfatul atunci când vine vorba de soft sau chiar să ne recomande clienților lor; Avem colaboratori care au înțeles foarte bine cultura Rise, asumându-şi obiectivele noastre de dezvoltare pe următorii ani; Iar nu în ultimul rând, toate aceste persoane sunt acum parte integrată în noua familie Rise.

Dar după acest moment iniţial de evaluare, punctat de o mare bucurie şi de satisfacție pentru cele realizate, m-a cuprins o puternică stare de emoţie, o senzaţie pe care cu greu poţi să o descrii, un sentiment pe care-l simt în continuare şi care m-a ajutat să finalizez acest articol. Şi am realizat că această emoţie avea ca punct de pornire recunoașterea din partea mea, că toate aceste realizări aveau la bază ceva mult mai profund, si anume suportul, încrederea şi răbdarea celor din jurul meu, în această perioadă.

M-am gândit la colegii mei, la efortul depus de ei de-a lungul acestui an. Fără devotamentul lor, fără standardele ridicate de calitate care le-au impus și fără responsabilitatea lor față de clienți și proiecte nu am fi reușit să ajungem aici, să ne dezvoltam în ritmul în care ne-am dezvoltat. Pentru modul în care au știut să asculte, dar și să mă provoace când aveam nevoie, pentru modul în care s-au dezvoltat și maturizat, pentru modul în care au înțeles viziunea și strategia companiei, nu pot decât să îi admir și să le fiu recunoscător că au avut încredere în ceea ce înseamnă conceptul Rise și să le spun “Vă mulţumesc!”.

M-am gândit la clienții noștri care au avut încredere în noi să își partajeze obiectivele, strategiile lor, pentru ca noi să înțelegem mai bine ecosistemul în care ei funcționează, și care ușor-ușor ne-au făcut să ne simțim chiar integrați în structurile companiilor lor. Suportul vostru ne-a dat încredere și în același timp ne-a obligat să devenim mai profesioniști. “Vă mulţumesc pentru încredere!”

M-am gândit apoi la partenerii și colaboratorii care au fost alături de noi în acest an, oameni care ne-au ajutat să învățam și să înțelegem mai bine ce înseamnă business. Voi ne-ați arătat ce înseamnă cu adevărat procesul de consultanță, cum să ne dezvoltam ca și companie, cum să ne consolidăm relațiile de business. Nu în ultimul rând ne-ați recomandat și clienților voștri și ați partajat cu noi cunoștințele acumulate în sectoarele voastre de afaceri. “Vă mulţumim pentru susținere și încredere!”

M-am gândit apoi la familia mea, la soția şi fetita mea care m-au susținut în acest acest an şi m-au înțeles atunci când nu eram în apele mele, cufundat în gânduri, sau care nu au dormit de grijă știindu-mă pe drumuri.

Evident că m-am gândit şi la familiile colegilor mei, la suportul, încrederea şi înțelegerea pe care acestea le-au acordat atunci când timpul petrecut la muncă era mai mare decât acasă, sau atunci când mulţi dintre ei ajungeau să petreacă mai mult timp pe drumuri, decât în Cluj. Sau atunci când poate au renunțat la anumite planuri de weekend sau activități cu familia pentru a putea livra un modul la o dată stabilită etc. Dar mai ales înțelegerea şi sprijinul arătat în momentele de oboseală şi de stres, atunci când niciunul dintre noi nu am fost cele mai Zen şi liniştite persoane.

Astfel, pentru tot acest efort şi pentru sprijinul vostru, pentru înțelegerea şi răbdarea pe care ne-aţi demonstra-o în acest an, tuturor celor care ati avut un impact in dezvoltarea noastra, “Vă mulţumesc, familie Rise!”

Emanuel Mărcuş

logo

Str. Samuil Micu nr 1A
Cluj-Napoca
Cluj 400014, România

Abonează-te la Newsletter